Antreprenorul Radu Fusea a pariat pe o platformă prin care promovează turismul tradiţional şi a lansat în decembrie 2019 travlocals.com, un site unde adună casele vechi şi restaurate, conacele vechi, castelele transformate în pensiuni turistice pentru persoanele care caută cazări tradiţionale în ţară.
Planurile antreprenorului vizează şi o extindere la nivelul Europei de Est, după ce va acoperi România, unde sunt circa 300 de astfel de locaţii pentru turişti. Antreprenoriatul se va dezvolta însă în această direcţie, după ce din ce în ce mai mulţi oameni vor lăsa marile oraşe pentru a-şi deschide pensiuni cu specific local.
„Travlocals a pornit de la o idee mai veche, a fost şi o nevoie pentru că sunt un turist pasionat de experienţe unice pe care le vedeam promovate, iar în momentul în care voiam să le rezerv, nu mai dădeam de ele. M-am gândit să centralizez toate experienţele de acest tip astfel încât fiecare potenţial client să poată şti unde le găseşte, să le poată rezerva rapid şi sigur, contactând direct gazda“, a spus Radu Fusea.
Platforma a fost lansată în decembrie 2019, iar până în prezent sunt listate 38 de locuri din România pe care turiştii le pot rezerva. Piaţa creşte însă de la an la an, apărând din ce în ce mai multe businessuri în turism. Primul pas pentru fondatorul Travlocals este de a-i convinge pe clienţi de utilitatea platformei. Antreprenorul spune că există criterii clare pentru gazdele care vor să îşi listeze locurile de cazare pe platformă, primul fiind autenticitatea.
Continuarea pe Zf.ro
Comment (0)