La un an de la lansare, pe platforma Travlocals s-au înscris peste 165 de spații de cazare și experiențe turistice și au fost create peste 3.300 de conturi de clienți. Totodată, au fost făcute peste 10.000 de rezervări și solicitări de rezervare, dintre care aproximativ 30% s-au concretizat.

Decembrie este luna în care platforma de booking Travlocals împlinește un an de la lansare. Deși a fost un an greu pentru industria turismului, rezultatele încurajatoare au continuat să apară.

Dacă în iunie, pe site erau realizate peste 800 de rezervări și solicitări de rezervare, acum numărul acestora e de 10 ori mai mare, fiind de peste 10.000. Mai mult decât atât, peste 3.300 de persoane și-au făcut cont pe platformă, număr care a crescut considerabil în ultima jumătate de an, fiind de 4 ori mai mare decât în primele 6 luni de activitate, când pe platformă erau înregistrate 700 de conturi.

”Nu cred că are rost să mai spun și eu, încă o dată, ce an dificil a fost pentru noi toți. Știm bine asta, am trăit-o pe propria piele, dar printre toate greutățile, pandemia a adus și câteva lucruri bune, iar printre ele se află și interesul românilor pentru țara lor. Ce ne bucură însă și mai mult este că interesul acesta e unul real, și nu de suprafață. Poate că a apărut în urma lipsei posibilității de a pleca în străinătate, dar încetul cu încetul s-a transformat în dorința de a descoperi cât mai multe locuri frumoase din România. Putem observa asta prin faptul că mii de persoane rezervă constant serviciile noastre. Mai mult decât atât, gradul acestora de satisfacție este unul ridicat, 95% dintre sutele de review-uri lăsate spațiilor de cazare fiind de 5 stele”, afirmă Radu Fusea, fondatorul Travlocals.

Continuare pe Start-up.ro