Plănuieșți o vacanță în România, dar nu ai ales încă destinația?
Iată o lista cu locuri de vizitat în Bucovina care ți-ar putea transforma concediul într-o experiență de neuitat.
Pe lângă cele mai importante atracții și obiective turistice, parcurgând acest articol vei găsi și cele mai interesante locuri de cazare.
Toate pot fi rezervate rapid și necomisionat, prin intermediul Travlocals.
Despre Bucovina
Bucovina este o regiune istorică a României, ce a primit identitate distinctă față de restul Moldovei în 1775. La acea dată a fost anexată de Imperiul Habsburgic. Numele său provine de la cuvântul slav buk (fag). Astfel, în traducere, Bucovina înseamnă Țara Fagilor.
Un loc cu o istorie bogată, aflat la granița popoarelor, Bucovina reprezintă și astăzi un mix cultural al diverselor etnii.
Acest tărâm de basm și-a conservat excelent tradițiile și obiceiurile. Oamenii de aici trăiesc așa cum o făceau în urmă cu sute de ani. Datinile străbune sunt respectate cu sfințenie, portul popular se află la loc de cinste, iar casele tradiționale vechi așteaptă să primească oaspeți.
Festine culinare cu influențe locale, ateliere de meșteșuguri, plimbări cu atelaje trase de animale, trasee montane și multe altele te așteaptă dacă îți vei petrece vacanța aici..
În plus, există foarte multe locuri de vizitat în Bucovina, fie ele naturale sau construite de mâna omului.
Mânăstirile din Bucovina sunt cele mai renumite locase de cult din Estul Europei, fiind principalele atracții turistice din zonă. Construite cu secole în urmă de domnitorii și boierii moldoveni, acestea sunt adevărate capodopere arhitecturale, fiecare cu particularitățile sale.
Așadar, hai să vedem ce frumuseți ascunde acest colț de Rai.
12 Obiective turistice și locuri de vizitat în Bucovina
1. Mănăstiri în Bucovina
Așa cum aminteam anterior, sunt câteva mânăstiri în Bucovina care atrag turiștii ca un magnet. Dintre acestea, cele mai spectaculoase sunt:
- Mânăstirea Putna;
- Mânăstirea Sucevița;
- Mânăstirea Moldovița;
- Mânăstirea Arbore;
- Mânăstirea Humorului;
- Mânăstirea Voroneț;
- Mânăstirea Dragomirna;
- Mânăstirea Agapia;
- Mânăstirea Văratec.
Nu mai puțin de 8 mânăstiri din Bucovina au fost incluse în patrimoniul Unesco, fiindu-le recunoscută valoarea la nivel internațional. Pe toate acestea, dar și pe altele mai puțin cunoscute, le puteți vedea pe scurt in clipul de mai jos.
Vezi aici harta manastirilor din Bucovina.
2. Chilia lui Daniil Sihastrul
În satul Putna, pe malul pârâului Viteul, se află chilia călugărului Daniil. Acesta și-a cioplit în stâncă o mică încăpere cu paraclis, care i-a servit ca adăpost vreme de peste 20 de ani.
Credincioșii din întreagă țară veneau aici ca să-i ceară sfatul, existând dovezi în privința capacității acestuia de a le izbăvi suferința. După moartea sa, călugărul a fost beatificat și îngropat în pronaosul Mânăstirii Voroneț.
Acest loc te îmbogățește spiritual și îți aduce pace interioară chiar și acum, la ani distanță de la moartea călugărului Daniil Sihastrul. Vrei să afli istoria locului? Urmărește clipul de mai jos.
3. Salina Cacica
La 17 km de Gura Humorului se află Salina Cacica. Aceasta este una dintre cele mai vechi mine de sare recristalizată din Europa, datată din neoliticul timpuriu (mileniul 5 î.Hr.).
În timpul dominației Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, Curtea Imperială de la Viena a început prospectarea izvoarelor saline din Bucovina, cu scopul de a asigura alimentarea cu sare a locuitorilor noii provincii.
Rezerva de sare de la Cacica a fost descoperită în urma unor forari în anul 1790. Până în anul 1791 a avut loc construcția salinei. Ulterior, au fost aduși muncitori de diverse etnii pentru exploatare, majoritatea acestora fiind polonezi.
În prezent, Salina Cacica are destinație turistică. Intrarea se face prin intermediul a nu mai puțin de 192 de trepte vechi de brad, dispuse în spirală. Acestea au o vechime de câteva secole, suprafața lor fiind acoperită în timp cu sare mineralizată. Dacă vrei să vizitezi salina, ia în considerare că în interior temperatura nu depășește 10 grade Celsius.
Salinca Cacica include, printre altele, un muzeu al sării, o capela româno-catolică, o capela ortodoxă, un lac sărat, o sală de dans și grota piticilor.
4. Muzeul Oului, din Vama
Bucovina mai este renumită pentru incondeierea ouălor cu motive tradiționale. Există chiar și un muzeu particular, în localitatea Vama, dedicat artei incondeierii și oului în general. Veți găsi aici o colecție fantastică, ce adună peste 3000 de exponate culese din toată lumea, de la cel mai mic ou, până la cel mai mare.
Colecția de ouă bucovinene are o vechime de peste 50 ani. Acestea poartă amprenta meșteșugului local, fiind incondeiate cu diverse motive simbolistice.
5. Cetatea de Scaun a Sucevei
Cetatea de Scaun a Sucevei este o cetate medievală, amplasată la marginea orașului. Aceasta face parte din rândul fortificațiilor construite în Moldova, în secolul al XIV-lea.
Construcția cetății a pornit în vremea lui Petru I Mușat, iar fortificația a fost făcută pe vremea lui Ștefan cel Mare. Amplasamentul pe pintenul terminal al unui platou situat la 70 m deasupra luncii Sucevei, oferă o panoramă superbă asupra întregii văi.
Vechimea, spectaculozitatea și gradul de conservare transformă acest monument într-unul dintre cele mai importante obiective turistice din Bucovina.
6. Casa cu linguri la ferestre
Casă cu linguri la ferestre este un muzeu privat, înființat în 1945 de profesorul Ion Țugui. Prezintă o colecție impresionantă de linguri din lemn, așezate armonios pe pereți, tavan sau la ferestre.
Lingurile au fost realizate din diverse esențe de lemn, de la cele mai obișnuite și până la esențe exotice, precum smochinul sau lămaiul. Există și o expoziție de linguri donate de la turiștii din toate colțurile lumii, care au trecut pragul acestui muzeu.
7. Muzeul Satului Bucovinenan
Case tradiționale din zona Bucovinei, vechi de secole, dar atent restaurate și strămutate într-un muzeu deschis publicului larg. În curtea muzeului au loc periodic festivaluri de muzică populară și ateliere de meșteșug, ce ilustrează ocupațiile și modul de viață al bucovinenilor.
Dacă îți petreci vacanța în Bucovina și vrei să simți cu adevărat farmecul acestui tărâm de basm, te sfătuim să te cazezi într-una din numeroasele case tradiționale restaurate. Acestea pot fi rezervate necomisionat prin intermediul Travlocals.
8. Huțulca: Mocănița din Bucovina
Mocănița din Bucovina nu este la fel de spectaculoasă precum cea de pe Valea Vaserului, din Maramureș, însă îți poate oferi o experiență fantastică. Locomotiva cu aburi, veche de 7 decenii, te va purta prin Valea Moldoviței, timp de 3 ore (dus-întors).
Vei putea admira din vagoanele Mocanitei frumusețea satelor tradiționale și sălbăticia munților ce le înconjoară.
9. Transrarăul
Transrarăul este unul dintre cele mai spectaculoase drumuri rutiere, transalpine, din Europa. Această șosea montană are o lungime de 28 km și face legătura între Valea Bistriței și Valea Moldovei. Altitudinea maximă atinsă este de 1400 m.
Fiind supranumită „Drumul Comorilor”, șoseaua oferă peisaje de vis asupra crestelor montane, străjuite de păduri de conifere. De-a lungul său, veți putea admira Pietrele Doamnei sau Stâncile Adam și Eva.
10. Tiroliana de la Gura Humorului, cea mai lungă tiroliană din Europa
Una dintre principalele atracții turistice din Bucovina este, mai nou, tiroliana din Gura Humorului, cea mai lungă tiroliană din Europa. Cu o lungime de 2.2 km, aceasta are o diferența maximă de nivel de 320m. Viteza maximă pe care o vei atinge este de aproximativ 140 km/h.
Chiar dacă adrenalina îți va invada corpul, peisajele superbe pe care le vei survola merită toți banii.
Și tot în Bucovina, se află o altă mega tiroliană, de data aceasta în Pasul Palma. Cu o lungime 1.1 km și o diferența de nivel de aprox. 100 m, vei avea parte de o coborâre de 1 minut, cu o viteză maximă de 100 km/h.
Peisajele sunt cel puțin la fel de spectaculoase.
11. Ciocănești, comuna cu case incondeiate
Atestată documentar din anul 1400, comuna Ciocănești a fost declarată comună muzeu în anul 2004. Situată la doar 20 km de renumita stațiune Vatra Dornei, comuna Ciocănești este o perlă arhitecturală a Bucovinei.
Toate casele au fost incondeiate cu motive tradiționale, ideea luând naștere în anul 1950, la inițiativa primarului din vremea respectivă. Cu cât desenele sunt mai spectaculoase, cu atât gospodarul are o reputație mai bună printre săteni, aceștia făcând analogia între picturi și sufletul omului.
12. Tinovul Mare
Unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice naturale din Bucovina este Tinovul Mare - cea mai mare rezervație de turbă din România. Această mlaștină se întinde pe 682 hectare și poate fi parțial vizitată grație pontoanelor din lemn amenajate.
Pe scurt, tinoavele sunt niște zone umede, în care se acumulează turbă. Turba este un sol foarte bogat în materie organică, de origine vegetală, slab sau deloc descompusă din cauza lipsei de oxigen. Există un cumul important de factori care trebuiesc întruniți pentru a se forma un tinov, iar raritatea acestora le conferă o mai mare importanță turistică.
Vacanță în Bucovina? Iată cele mai frumoase pensiuni, case tradiționale și cabane de închiriat
Acum că ai aflat de toate aceste obiective turistice și locuri de vizitat în Bucovina, probabil că ești în căutarea unor locuri de cazare cel puțin la fel de frumoase.
Cu ajutorul Travlocals, vei putea rezerva rapid și necomisionat cele mai spectaculoase cazări și experiențe. Case tradiționale cu o vechime de peste un secol, excelent restaurate pentru a-ți oferi confort, își deschid ușile spre o lume arhaică pe care o vei explora.
Dacă doreșți mai mult confort, poți alege una dintre cabanele de închiriat sau pensiunile tradiționale din Bucovina, construite fără abateri de la tiparul arhitectural local.
Gazdele noastre sunt foarte primitoare și binevoitoare. Îți vor pune pe masă cele mai bune bucate, pregătite cu alimente din propria gospodărie sau de prin vecini.
Experiențele pe care ți le propunem îți vor umple inima de bucurie și te vor ajuta să redescoperi plăcerea de a trăi.