Vrei să-ți petreci vacanța în Bucovina și să explorezi gastronomia locală?
Rețetele culinare bucovinene n-au doar rolul de a-ți potoli foamea, ci și de a-ți trezi simțurile. Acestea sunt gătite cu precădere din alimente cultivate ecologic, procurate de pe plan local. În mare parte, sunt rețete vechi, transmise din generație în generație.
Travlocals și-a propus să-ți dezvăluie ce și unde să mănânci pentru a avea parte de o experiență gastronomică memorabilă.
Ce și unde să mănânci în Bucovina
Legumele și zarzavaturile joacă un rol foarte important în bucătăria bucovineană. Le veți găși adesea ca garnituri sau feluri principale, fierte, coapte, înăbușite sau murate. Foarte rar, acestea sunt prăjite în grăsimi animale.
De asemenea, Bucovina este o zonă pastorală, iar munții ce o înconjoară le oferă văcuțelor și mioarelor toate ingredientele necesare pentru a da cel mai bun lapte proaspăt. Așadar, lactatele joacă un rol important în bucătăria bucovineană. Acestea însoțesc toate felurile de mâncare, de la aperitive și până la desert (sarmale cu smântână, tochitură măcelărească, plăcinte cu brânză, etc.)
Având în vedere că în Bucovina au trăit de-a lungul timpului oameni de foarte multe etnii, influențele acestora sunt evidente în gastronomia locală. Polonezii, rușii, turcii, nemții și austriectii și-au lăsat amprenta asupra rețetelor culinare.
Supranumită și „Patria smântânii”, Bucovina adaugă acest ingredient fiecărui preparat. Alte două alimente folosite preponderent în bucătăria bucovineană sunt păstrăvul și hribii. Păstrăvul se afumă în cetină de brad și se mănâncă prăjit pe grătar sau sub formă de zacuscă. Hribii îi veți găși sub formă de tocăniță sau ca umplutură pentru sarmale.
Gastronomia bucovineană folosește preponderent carnea de pasăre și peștele, dar există și câteva rețete culinare din porc, vânat sau vită. Ciorbele sunt acrite cu borș și sunt îmbunătățite cu smântână și ou. Încercați ciorbă rădăuțeană sau ciorbă de cartofi cu afumătură. Ambele sunt delicioase.
Fiind patria mânăstirilor, Bucovina oferă și câteva rețete de post delicioase: plăcintă cu ciuperci de la Dragomirna sau cârnatul cu legume de la Putna.
Pădurea oferă bucovinenilor alimente proaspete și sănătoase. Tot ce este comestibil se gătește aici, de la urzici, ștevie, măcriș, leurdă și până la sfeclă. Rețele sunt atât de gustoase...
Nici deserturile nu sunt neglijate în gastronomia bucovineană. Acestea sunt realizate, de regulă, din aluaturi cu diferite umpluturi. Puteți încerca pască moldovenească, poale-n brâu, cozonacul moldovenesc, plăcintă cu dovleac, brânză, mere sau varză.
Dacă nu știi ce și unde să mănânci în Bucovina, intră pe Travlocals.com și vei găsi o selecție de cazări spectaculoase, pe care le vei putea rezerva necomisionat prin intermediul platformei.
Gazdele te vor răsfață cu cele mai bune preparate culinare sau te vor îndruma spre puncte gastronomice locale.