Cauți o destinație de vacanță diferită, în România? Vrei să te rupi de lumea actuală și să reînvii vremurile copilăriei?

Iată o listă cu obiceiuri și tradiții în Bucovina, care te vor convinge că merită să faci o călătorie în timp.

Pe aceste tărâmuri de basm, excelent conservate, oamenii încă trăiesc fără abatere de la datinile vechi. La fel ca în majoritatea zonelor rurale, cele mai multe tradiții au legătură cu sărbătorile mari.

obiceiuri si traditii in bucovina

Paștele în Bucovina: Tradiții și obiceiuri

Chiar dacă se spune că cele mai frumoase ierni sunt în Bucovina, principala sarbatorare de aici este Paștele.

Prilej de mare bucurie pentru bucovineni, sărbătoarea Paștelui începe odată cu Duminică Floriilor. Aceasta mai este cunoscută și sub denumirea de Duminica Stâlpărilor. Se consideră că semnele din această zi sunt prevestitoare pentru tot restul anului. Dacă vremea este bună de Florii, se spune că va fi un sezon bun și roditor. Dacă broaștele își fac apariția în această zi, înseamnă că bucovinenii vor avea o vară plăcută.

Tot în Duminică Floriilor se sfințesc ramurile de sălcii. Apoi sunt duse acasă și așezate la icoane, ca simbol al bunăstării în gospodărie. Totodată, crenguțele de salcie sfințite sunt considerate ca aducătoare de dragoste pentru fetele nemăritate și ca alungatoare de suferință pentru cei bolnavi.

Crenguțele de salcie sfințite sunt sacre în Bucovina. Acestea se pun și pe crengile copacilor roditori sau la stupii de albine. Mugurii crengutelor erau adesea înghițiți în trecut, considerându-se că au proprietăți terapeutice.

Alte tradiții și obiceiuri în Bucovina sunt legate de Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. Se consideră că în cele 7 zile dintre Paște și Florii cerul este închis. Sufletele care pier în această perioada se consideră că ajung în iad.

Ouăle se incondeiaza în Vinerea Mare sau Vinerea Scumpă. În această zi nu se coace și nu se seamănă nimic. Dacă cineva moare în această zi în sat, se consideră că ouăle nu vor fi colorate bine.

În noaptea de Paște se deschid Porțile Cerului, iar bucovinenii își pun dorințe pentru anul ce va urma. Aveți mare grijă pe drumul spre Înviere. Cine cade pe drum se consideră că va avea ghinion tot anul.

În ziua de Paște, întreaga familie se spală cu apă proaspătă, în care se pune un bănuț de argint și un ou roșu. Se consideră că astfel vor fi curați și bogați ca argintul, roșii în obraji și sănătoși ca oul. Apoi se ia anafură de Paști (pâine sfințită de preot).

Tradițiile și obiceiurile de Paște continuă până la Înălțare.

Iată un documentar superb care descrie frumusețea sărbătorilor de Paște în Bucovina.

Iarna în Bucovina: Tradiții și obiceiuri de sărbători

Ultima lună a anului este plină de obiceiuri și tradiții în Bucovina. Aceste datini vechi de secole au fost transmise din generație în generație până în vremurile noastre.

Bucovina este locul din România care a conservat cel mai bine frumusețea sărbătorilor de iarnă. Totodată, este și unul dintre locurile în care ai cele mai mari șanse să găsești zăpadă de Crăciun sau Anul Nou.

Colindele, urăturile și strigăturile variază de la un sat la altul. Unele dintre acestea sunt de origine creștină, altele păgâne. Majoritatea celor din urmă sunt umoristice și vizează activitatea celui colindat.

Scenele de teatru popular, desfășurate la poartă sau în incinta gospodăriilor nu sunt străine de satele bucovinene. Colindătorii sunt costumați în porturi populare cu specific local și sunt însoțiți de muzicanți purtați în pluguri trase de boi.

Tradițiile continuă și după Anul Nou, cu Sorcova, Chiraleisa și aruncarea crucii în apă de Bobotează.

Spiritualitatea neamului creștin este foarte sugestivă aici, fapt ce a permis perpeturarea satului arhaic. Tinerii și vârstnicii, deopotrivă, așteaptă cu bucurie sărbătorile de iarnă în Bucovina, iar turiștii din întreaga lume vin să asiste la acest spectacol unic.

Pentru a intra în contact cu toate aceste obiceiuri și tradiții în Bucovina, trebuie să alegi cu grijă locurile de cazare.

Travlocals a selectat pentru tine cele mai frumoase pensiuni, case tradiționale și cabane de închiriat, pe care le poți rezerva rapid și necomisionat prin intermediul platformei.

Gazdele noastre sunt atent verificate pentru a ne asigura că oferă experiențe memorabile celor care le trec pragul.